mozok.click » Geografie » Problemele economice şi alimentare ale omenirii
Інформація про новину
  • Переглядів: 220
  • Автор: admin
  • Дата: 2-04-2018, 18:14
2-04-2018, 18:14

Problemele economice şi alimentare ale omenirii

Категорія: Geografie

Amintiţi-vă, care probleme aparţin grupului de probleme economice globale.

Care sunt factorii ce crează problemele economice?

PROBLEMA ENERGETICĂ ŞI A MATERIEI PRIME. Aceste probleme globale au multe asemănări. Aceasta, în primul rând, se referă la aprovizionarea sigură a omenirii cu combustibil, energie şi cu resurse de materie primă. Pentru prima oară ele au apărut la nivel global în anul 1970, când din cauza ridicării bruşte a preţurilor de combustibil şi a materiei prime, omenirea s-a confruntat cu criza globală energetică şi a materiei prime. Cu timpul preţurile au scăzut, criza s-a retras, dar problemele amintite au rămas.

Pe de o parte, problema energetică şi cea a materiei prime sunt cauzate de aprovizionarea insuficientă a resurselor naturale, pe de altă parte, de influenţa creşterii rapide a consumului şi respectiv a producţiei. Desigur, volumul stocurilor în rezultatul explorării poate fi mărit, iar consumul poate fi redus, dar o mulţime de resurse (în primul rând minerale) sunt epuizate, de aceea omenirea se confruntă mereu cu aceste probleme. In căutarea noilor rezerve de materii prime este trebuinţă de a exploata depozite cu condiţii grele geologice şi de minerit, în zone îndepărtate inaccesibile (Siberia în Rusia, Arctica Canadiană, deserturi din Africa şi Australia), cu conţinut redus de componente utile în minereuri (pe depozitele de cupru din SUA a scăzut conţinutul de cupru de la 30 % până la 0,5 %). Aceasta duce la scumpirea materiilor prime şi a energiei.

Problema epuizării resurselor naturale este strâns legată cu problema înrăutăţirii stării mediului înconjurător: exploatarea resurselor este însoţită de distrugerea şi poluarea mediului înconjurător.



Metodele de rezolvare a problemelor globale energetice şi a materiei prime sunt:

• Continuarea căutării geologice a mineralelor. Căutările se extind în locuri noi pe uscat, pe şelf, pe panta continentală, pe fundul Oceanului planetar, puţuri cu adâncime foratemare de 6000 de metri şi mai mult. în urma descoperirii noilor depozite asigurarea de resurse a omenirii în diferite tipuri de materie primă a crescut;

• crearea tehnologiilor noi de producţie şi de extracţie a combustibilului. Ca rezultat s-a produs petrolul şi gazele din şisturi bituminoase („revoluţia de şist” în SUA), petrol - din nisipuri de petrol {Canada). Despre posibilitatea de extragere a hidraţilor de gaz (cu gaz îngheţat, care este răspândit pe fund şi în adâncurile oceanului) au declarat Japonia şi China;

• folosirea raţională (mai mult, ăn deosebi - mai complex) a resurselor minerale extrase din adâncurile Pământului. De exemplu, în metalurgia neferoasă în acelaşi timp cu cuprul se extrag componente valoroase şi pe baza lor se produc peste 20 de tipuri de produse;

• realizarea politicii de asigurare cu resurse şi de micşorare a producţiei de energie şi materiale;

• înlocuirea multor tipuri de materiale naturale cu materiale artificiale şi sintetice. Insă, multe dintre ele sunt compuşi chimici complicaţi, de multe ori toxici şi cancerigeni. De aceea se păstrează tendinţa de o utilizare mai lungă a materialelor ecologice de siguranţă bazate pe resurse regenerabile biologice (lemn, fibre naturale, piele) si cele mai răspândite zăcăminte minerale (piatră pentru clădit, nisip, argilă);

• utilizarea materialelor reciclate. De exemplu, ţările „mici” din Europa de Vest reciclă aproape 90 % din resturile anuale de fier vechi, până la 70 % de deşeuri de hârtie şi multe tipuri de materiale plastice, peste 80 % de deşeurile menajere (Suedia, care arde gunoi pentru a produce energie, îl importă din ţările vecine);

• utilizarea surselor regenerabile de energie - solară, eoliană, a mareelor, a valurilor, a căldurii interne a Pământului, de biomasă care sunt alternative

combustibilului traditional fosil.


 

PROBLEMA ALIMENTARA. Problema aceasta constă în capacitatea Pământului de a hrăni generaţiile prezente şi viitoare. Declaraţia FAO (Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU) formulează noţiunea de securitate alimentară a locuitorilor planetei. Ea constă în accesul zilnic, fizic şi economic al oamenilor la alimente sigure şi nutritive, necesare pentru satisfacţia lor alimentară şi a nevoilor dietetice, care garantează un mod activ şi sănătos de viaţă. Nu toate ţările pot asigura siguranţă alimentară cetăţenilor lor. Aproape 800 de milioane de oameni suferă de foame în fiecare zi, şi încă două miliarde suferă de deficit de microelemente. In special acestea sunt locuitorii ţărilor care se dezvoltă.

Zonele critice, după situaţia alimentară, din lume sunt ţările Africei, situate în Sud de la Sahara (cu excepţia statului Africa de Sud), ţările Asiei de Sud şi de Sud-Est. Cea mai dificilă este situaţia în limitile „polului foamei” - zona din jurul de 20 de ţări din Africa tropicală, la care sporul natural creşte foarte repede şi foarte încet are loc producerea alimentelor. Securitatea alimentară medie în aceste ţări este de 35-45 %, aceasta este mai puţin decât FAO a recomandat ca normă, pentru o persoană este nevoie de aproximativ 2500 de calorii pe zi. Motivul foametei este neputinţa ţărilor care abia se dezvoltă, să producă sau să cumpere produse pe pieţele externe printr-o cultură primitiv agrară, complexitatea mediului natural şi veniturile de stat mici. în unele ţări, foametea e provocată de către conflictul de

armă colosal (Siria) sau pierderea resurselor economice pentru nevoile militare, dar nu pentru nevoile umane (Coreea de Nord, care ocupă ultimul loc în clasamentul ţărilor după caloriile medii pe zi în regimul omului).

La polul opus al problemei alimentare se află supraproducţia de produse agricole, tipică ţărilor dezvoltate. La nivelul mondial supraproducţia produselor este de aproximativ 10 %, ceea ce ar fi suficient pentru a hrăni 600 de milioane de oameni.

Printre factorii care au o deosebită importanţă pentru rezolvarea problemelor alimentării sunt resursele funciare. Cu toate acestea, după cum ştiţi, nu toate zonele planetei sunt prielnice pentru cultivare sau pentru păşunat. O problemă particulară este degradarea pământurilor roditoare. Această nu este doar epuizarea solului, eroziunea sa, dar şi poluarea acestora cu diferiţi compuşi chimici care nimeresc împreună cu îngrăşămintele chimice şi pesticidele. După datele ONU, suprafaţa de teren arabil numai în ţările care sunt în curs de dezvoltare, a scăzut la începutul secolului XXI aproape cu 20 %, dar productivitatea lor potenţială a scăzut cu o treime. încercarea de a compensa pierderile cu adăugarea terenurilor agricole în circulaţie agricolă, curăţite de pădure, a adus la urmări ecologice grave.

Producţia agricolă mondială este un factor important care influenţează asupra schimbării climei (produce aproximativ 1/5 din totalul gazelor cu efect de seră) şi a poluării apelor interne. De aceea, astăzi ea are nişte sarcini dificile şi contradictoare: a satisface în fiecare dată majoritatea cerinţelor populaţiei în ceea ce priveşte alimentarea, reducând în acelaşi timp utilizarea substanţelor chimice de intensificare a producţiei. Specialiştii FAO sfătuiesc să se folosească metodele sensibile la climă ale agriculturii - aşa cum ar fi cultivarea fără arătură a solului, utilizarea rotaţiei culturilor, îmbogăţirea solului cu îngrăşăminte organice, metode biologice de combatere a dăunătorilor, agrosilvicultura. Este necesitate de a îmbunătăţi terenurile degradate, dar nu de tăiat din păduri.

O mare problemă este pierderea de alimente. Mai mult de o treime din alimente produse în lume se pierd sau se irosesc. Aceasta constituie 1,3 miliarde de tone pe an. în ţările, care sunt în curs de dezvoltare, o cantitate mare de alimente se pierde în timpul recoltării şi depozitării din cauza lipsei tehnologiei necesare şi se distruge de dăunători. în ţările dezvoltate, restul de alimente se acumulează în timpul realizării şi a consumului.

în anul 2014 la conferinţa ONU a fost adoptat programul luptei împotriva foametei. Peste 100 de ţări ale lumii au luat responsabilitatea ca până în anul 2025 să pună capăt foametei. Pentru a spori securitatea alimentară în lume, trebuie de schimbat modul de viaţă şi gândirea oamenilor. Pentru a lupta împotriva foametei trebuie de dezvoltat agricultura celor mai sărace ţări şi de mărit volumul investiţiilor în infrastructura zonelor rurale în aceste ţări. Comunitatea

internaţională si instituţiile sale ar trebui să intervină în mod mai activ în acest proces. Foamea poate fi depăşită doar prin depăşirea problemelor, care o provoacă, si datorită dezvoltării celor mai sărace ţări.


PROBLEMA ÎNAPOIERII ŢĂRILOR CARE SUNT ÎN CURS DE DEZVOLTARE. Destul de des problema globală a înapoierii se vede prin prisma relaţiilor

Nordului bogat şi ale Sudului sărac. La Nordul convenţional se referă ţările dezvoltate ale latitudinei temperate si subtropicale din emisfera nordica, precum Australia şi Noua Zeelandă, la Sudul convenţional - ţările cu nivelul mai jos dezvoltare, care sunt situate în principal în latitudinile tropicale-ecuatoriale. Acestea sunt în special tinere (în timpul obţinerei independenţei reale) ţări din grupul ţărilor care sunt în curs de dezvoltare. Pe parcursul ultimilor decenii, un număr din aceste ţări au aplicat reforme sociale şi economice şi au dobândit progrese semnificative în dezvoltarea ambelor economii naţionale (ţările nou industrializate, ţările producătoare de petrol din Golful Persic, China). însă, majoritatea ţărilor din Sud nu au putut ajunge nivelul ţărilor dezvoltate. Nivelul mediu de venit lunar la ele este de zeci sau chiar de sute de ori mai mici decât în ţările nordice, aceasta diferenţă nu numai că nu se micşorează, dar din an în an creste. Astăzi, anume în cele mai sărace ţări care sunt în curs de dezvoltare, cel mai tare se manifestă probleme globale: ale produselor alimentare, demografice, sociale, economice şi ecologice.

Cauzele înapoierii acestor ţări sunt: specializarea alimentară şi agrară în diviziunea internaţională a muncii; creşterea rapidă a numărului de populaţie; conflictele etnice, religioase şi sociale de lungă durată; particularităţile culturale, mentale şi ale valorilor populaţiei locale; politica socio-economică inconsecventă a elitei conducătoare şi aşa mai departe.

înapoiere ţărilor, care se află în curs de dezvoltare, poate fi depăşită cu ajutorul reformelor complexe în învăţământ şi medicină, este nevoie de a desfăşura o anumită politică demografică, de a răspândi spectrul de ramuri în specializarea economiei, de a crea propria industrie de prelucrare, de a rezolva conflictele etnice, de a reduce cheltuielile militare şi altele. Rezolvarea acestei probleme în mare măsură depinde de ţările dezvoltate economic şi de organizaţiile internaţionale. Aceasta se referă la tinderea guvernelor ţărilor care sunt în curs de dezvoltare spre schimbări sociale şi active şi spre a le da ajutor referitor la aceasta. Un astfel de ajutor pot fi consultaţiile specialiştilor în diferite domenii, instalarea regimurilor comerciale preferenţiale şi de primire a resurselor financiare. în afară de aceasta, ţările dezvoltate economic oferă ajutor material şi financiar săracilor, stabilind la nivel legislativ deducerea la aceste necesităţi a unui procent din PIB-ul său. însă, cea mai importantă resursă pentru a se debarasa de problema înapoierii ţărilor care sunt în curs de dezvoltare este existenţa libertăţii popoarelor din aceste ţări până la schimbări sociale.

ÎNTREBĂRI Şl ÎNSĂRCINĂRI

1. Care este esenţa problemei energetice şi a alimentării?

2. Ce metode efective ale rezolvării acestor probleme în ultimii ani a propus omenirea?

3. Descrieţi problema depăşirii înapoierii ţărilor care sunt în curs de dezvoltare.

De ce problema foametei este problema nu numai a celor mai sărace ţări din lume?

 

Source: Manual de geografie pentru clasa a 9 Boiko

 






^