mozok.click » Geografie » Agricultura mondială
Інформація про новину
  • Переглядів: 29
  • Автор: admin
  • Дата: 2-04-2018, 17:17
2-04-2018, 17:17

Agricultura mondială

Категорія: Geografie

Tema 1. AGRICULTURA Tema 2. SILVICULTURA Tema 3. MINERITUL

Studiind acest capitol:

• veţi obţine o idee despre tipurile de terenuri agricole şi resursele minerale, principalele zone forestiere ale lumii, furnizarea pădurilor şi resurselor;

• veţi afla despre impactul factorilor naturali şi sociali privind specializarea agriculturii, modelele de distribuţie a depozitelor minerale, conducerea unor ţări pe pieţele mondiale de produse agricole şi minerale;

• veţi învăţa caracteristicile răspândirii culturilor şi a animalelor din lume, să comparaţi disponibilitatea pădurilor în Ucraina şi în alte ţări, să evaluaţi impactul forestier asupra stării ecologice a mediului geografic;

• veţi dezvolta capacitatea de a analiza hărţile tematice ale culturilor şi animalelor din lume, ale regiunilor agricole şi zonelor din Ucraina, hărţile de răspândire ale zonelor forestiere şi zonelor de extragere a resurselor minerale din lume şi din Ucraina.

Tema 2. AGRICULTURA

 

Amintiţi-vă, care resurse se numesc terestre.

Numiţi indicii de care depinde dezvoltarea agriculturii.

COMPONENTELE AGRICULTURII. Agricultura este cea mai veche formă de activitate productivă a omului. Cele dintâi manifestări primitive ale ei erau pescuitul, vânătoarea şi culesul. Adevărata agricultură a apărut cu peste 10 mii de ani în urmă, ca urmare a asa-numitei revoluţii neolitice, atunci când oamenii au început să cultive plantele sălbatice şi să domesticească animale sălbatice. S-a răspândit în lumea întreagă din mai multe centre situate în Asia, Africa, zona Mării Mediterane si America.

Producţia agricolă astăzi este ocupaţia principală a multor locuitori ai planetei noastre: ea cuprinde aproximativ 20 % din populaţia economic activă în lume. în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, cifra este de 40-50 % sau mai mult, în timp ce în ţările dezvoltate - 2-5 %.

Agricultura - tipul de producţie a materie, ce ţine de cultivarea plantelor şi creşterea animalelor. Aceasta oferă populaţiei produse alimentare, iar industriei — materie primă. Agricultura cuprinde creşterea animalelor şi cultivarea plantelor, care sunt legate între ele şi se împart în activităţi de producţie mai restrânse. După costul de producţie în lume, domină cultivarea plantelor. în ţările dezvoltate preferinţa se dă creşterii animalelor sau sunt la acelaşi nivel. Cu toate acestea, în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, locul de frunte aparţine culturilor, creşterea animalelor fiind auxiliară. Excepţie fac ţările deserturilor tropicale sau ale stepelor uscate, unde este foarte puţin teren arabil (Mongolia, Uruguay, Mauritania): acolo predomină creşterea animalelor.

Agricultura, în măsură diferită, se dezvoltată în toate ţările (cu excepţia câtorva oraşe-state). Producători puternici de producţie agricolă brută sunt ţările cele mai mari în dimensiuni si număr de consumatori: China, India, Statele Unite ale Americii, Indonezia, Brazilia, Nigeria, Mexic, Japonia, Rusia, Franţa. în ţările în curs de dezvoltare, predomină produsele de consum pentru piaţa internă, iar ţările dezvoltate economic sunt cei mai mari exportatori de produse agricole şi alimentare (SUA, Franţa, Canada, Australia). Ele sunt, de asemenea, şi cei mai mari importatori, pentru că au o piaţă internă de consum extrem de mare (SUA, Japonia, Germania). Cel mai mare exportator printre ţările în curs de dezvoltare este Argentina. Majoritatea ţărilor mai puţin dezvoltate, intră pe pieţele internaţionale, cu una sau două culturi alimentare, care sunt baza exporturilor lor.



FACTORII LOCALIZĂRII PRODUCŢIEI AGRICOLE. Dezvoltarea şi implementarea agriculturii depinde de condiţiile natural-geografice şi socio-economice. Factorii naturali-geografici sunt resursele pământeşti (volumul şi structura fondului funciar, tipurile de sol) şi resursele agroclimatice (disponibilitatea căldurii şi umidităţii). De aceea, agricultura este o specializare zonală. Conform caracteristicilor zonelor agro-climatice, se disting zone (centuri) agricole ale lumii, cărora

le sunt inerente anumite seturi de producţie agricolă, în special, a culturilor (mai mult pe pag. 73-74).

La dezvoltarea agriculturii influenţează în mod activ factorii socio-econo-mici - relaţiile agrare, formele de proprietate a terenurilor, utilizarea terenurilor, nivelul dezvoltării agriculturii, politica agricolă de stat etc. De nivelul „înarmării” cu energie, cu echipamente tehnice, cu produse chimice prevăzute pentru agricultură şi de implementarea realizărilor ştiinţifice, depinde intensificarea producţiei.

Calea de dezvoltare intensivă a agriculturii este caracteristică, cu precădere, pentru ţările dezvoltate economic, ţările postsocialiste din Europa Centrală şi noi industrializate din Asia de Est. în multe ţări în curs de dezvoltare, agricultura merge pe dezvoltarea extensivă, care şi-a epuizat de mult timp posibilităţile sale. Prin urmare, un număr semnificativ din populaţia acestor ţări îndură foame sau se află la limita foametei.

DISPONIBILITATEA PĂMÂNTURILOR. Pământul, care este una dintre principalele resurse ale planetei - este baza naturală a agriculturii. Resursele funciare - sunt terenurile folosite în mod sistematic sau potrivite spre a fi utilizate pentru unele necesităţi economice. Acestea sunt necesare pentru viaţa umană şi

funcţionarea tuturor sectoarelor economi-ei. Disponibilitatea umanităţii cu resurse funciare determină fondul funciar mondial, care este de 13,4 miliarde de hectare. în general, în lume, pentru uz agricol se folosesc doar o treime din terenuri, restul sunt ocupate de păduri; aşezări (localităţi); obiecte industriale şi de transport; terenuri slabproductive şi neproductive (des. 31).


Dintre terenurile agricole distingem: terenul arabil şi plantaţiile multianuale; păşunile si fânetele. Terenurile arabile si plantaţiile multianuale (livezi, vii) reprezintă 11 % din resursele terestre ale planetei. Anume acestea sunt cele mai valoroase terenuri şi oferă omenirii aproximativ 90 % din produsele alimentare necesare. Păşunile şi fânetele reprezentând 24 % din fondul funciar. Cele mai întinse masive de teren arabil si livezi sunt

concentrate în zonele naturale de pădure, silvostepă şi stepă ale planetei.

După toate caracteristicile, cel mai fertil sol este cel negru (ciornozeomul), care ocupă doar 6 % din suprafaţa uscatului. Zonele cele mai cultivate sunt în Bangladesh, Ucraina (70 %), Danemarca, Ungaria (60 %). Intre timp, în Australia, Noua Zeelandă, Argentina, peste 50 % din suprafaţa totală este ocupată de păşuni si fânete.

Structura fondului funciar poate varia în timp. Sub influenţa activităţilor umane o parte din terenurile productive sunt alocate pentru construcţii locative şi industriale, autostrăzi. Din cauza eroziunii, salinizării, înmlăştinării şi epuizării milioane de hectare de teren agricol în fiecare an, este scos din uz. Intre timp, în căutarea de noi terenuri agricole, oamenii distrug pădurile.

Ucraina, 44% din suprafaţa căreia este ocupată de sol negru (ciornozeom), este liderul incontestabil printre ţările cu cele mai mari suprafeţe ale acestor soluri.


RELAŢIILE AGRARE. Relaţiile agrare sunt relaţiile economice care apar în agricultură privind proprietatea şi utilizarea terenurilor, producţiei, distribuţiei, schimbului şi consumului de produse şi servicii agricole. Baza relaţiilor agrare este proprietatea asupra terenului. Cunoaştem patru tipuri de relaţii agrare.

Proprietatea si utilizarea comunală a terenurilor - formele comunale şi tribale care sunt răspândite la popoarele indigene din Africa, Asia şi America Latină. Ele se deosebesc prin formă colectivă - asociaţii colective sau ţărăneşti în unele ţări postsovietice sau kibbutz din Israel. Mari proprietăţi de terenuri si mici terenuri în utilizare — formă semifeudală, ca exemple moderne pot servi moşiile din America Latină. Agricultura la scară mică — forme semicapitaliste care sunt răspândite în multe ţări, inclusiv Ucraina. Ferma familială şi închirierea pe termen lung a terenurilor - forme capitaliste caracteristice multor ţări, în special dezvoltate economic.

Nivelul de dezvoltare economică, gradul de disponibilitate al ţărilor cu terenuri agricole şi cu resurse agroclima-tice contribuie la formarea principalelor tipuri de agricultură: de consum şi de comerţ (des. 32)

REVOLUŢIILE ÎN AGRICULTURĂ.

Agricultura este în continuă evoluţie, se schimbă şi se îmbunătăţeşte prin schimbări calitative radicale numite revoluţii agricole. Doar în ultimele decenii au existat câteva asemenea revoluţii. Revoluţia verde a atins punctul culminant în anii 60-70 ai secolului XX, a constat în reproducerea şi utilizarea soiurilor de plante

înalt productive, construirea sistemelor de irigare, utilizarea îngrăşămintelor, pes-ticidelor şi mecanizarea producţiei, sporind în mod semnificativ randamentul principalelor culturi cereale, în special în ţările în curs de dezvoltare. In acelaşi timp, la creşterea animalelor a avut loc revoluţia albă - o creştere rapidă a producţiei de lapte şi ouă, prin utilizarea unor rase de înaltă performanţă de animale şi păsări domestice.

Meliorare sau regenerare (din Ib. lat. - îmbunătăţire) - un sistem de măsuri legate de îmbunătăţirea proprietăţilor solului (irigare, drenaj, etc.), orientate spre creşterea fertilităţii lor.

Odată cu creşterea producţiei agricole a apărut şi problema protecţiei acesteia, ceea ce a fost un impuls pentru a începe revoluţia maro - integrarea profundă a agriculturii şi industriei alimentare pentru o prelucrare complexă, utilizarea unor metode moderne de păstrare sau de conservare a materiilor prime agricole. Acest fapt a făcut să crească foarte mult calitatea de consum a produselor finite şi a semiproduselor şi oferă consumul pe tot parcursul anului de alimente proaspete şi prelucrate.

Din anii 1980 a început a doua revoluţie verde sau revoluţia biotehno-logică, care s-a bazat pe realizările ingineriei genetice, computerizare şi informatizare a producţiei agricole. Realizările primei revoluţii verzi au devenit rapid proprietatea ţărilor în curs de dezvoltare, precum şi rezultatele progreselor bio-tehnologice sunt utilizate, în special, de CTN şi fermele mari din ţările dezvoltate.

ÎNTREBĂRI Şl ÎNSĂRCINĂRI

1. Ce tipuri de activităţi se referă la agricultură? Care este importanţa ei în lumea modernă?

2. Numiţi tipurile de teren agricol. Câte terenuri arabile şi de culturi perene sunt la dispoziţia omenirii?

3. Care sunt factorii socioeconomici care influenţează dezvoltarea agriculturii?

4. Daţi exemple de ţări care sunt producători agricoli puternici. Ce factori au contribuit la dezvoltarea agriculturii în aceste ţări?

. Care sunt revoluţiile„de culoare", ce au marcat dezvoltarea agriculturii mondiale?

Analizaţi diagrama (des. 31). Una dintre cele mai mari cote de teren arabil aparţine Asiei (20%), cea mai mică - în Australia şi Oceania (4 %). în acelaşi timp, distribuţia lor pe cap de locuitor este diametral opusă - respectiv 0,13 hectare şi 1,8 hectare. Explicaţi motivele acestor repartizări ale terenurilor arabile.

 

Source: Manual de geografie pentru clasa a 9 Boiko

 






^