Amintiţi-vă cultivarea căror culturi este strâns legată de creşterea animalelor.
COMPOZIŢIIA CREŞTERII ANIMALELOR. Creşterea animalelor oferă oamenilor valoroase alimente bogate în calorii (carne, lapte, ouă), iar industria cu materii prime (lână, piele, pene), care sunt utilizate pentru producerea de îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte produse. Aceasta, de multe, ori este un indicator al nivelului de dezvoltare al tării. In ţările dezvoltate creşterea animalelor este intensivă, mecanizată ce se bazează pe furaje fabricate. Principalele sale direcţii sunt creşterea bovinelor, porcinelor şi a păsărilor de curte, care sunt strâns legate de prelucrarea industriei alimentare (des. 44). Deseori, o ramură a specializării creşterii animalelor în ţările dezvoltate este oieritul. în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, creşterea animalelor se axează pe păşuni naturale, este de nature extensivă şi se direcţionează pe producerea de carne.
Creşterea bovinelor este una dintre principalele tipuri de producere din creşterea animalelor. Liderii mondiali cu cel mai mare număr de bovine sunt ţările dezvoltate si ţările în curs de dezvoltare
5 >
(des. 43). Dar, caracteristicile de producere diferă în mod semnificativ. Intensiva creştere a bovinelor de carne si carne şi lapte este larg răspândită în zonele de pădure, silvostepă şi stepă ale regiunii temperate (SUA, Canada, Franţa, Marea Britanie, Germania, Polonia, Ucraina, Rusia).
Direcţia extinsă de carne este
dezvoltată în regiunile aride ale zonelor temperate, subtropicale si subecuatoriale (Kazahstan, Argentina, Mexic, Australia, Etiopia). Lider mondial în creşterea bovinelor este India, unde, din motive religioase, de dezvoltă numai creşterea vacilor de lapte (vaca în hinduism este un animal sacru, carnea căreia este interzisă pentru utilizare).
Creşterea porcinelor este răspândită peste tot, cu excepţia ţărilor musulmane si Israel, deoarece islamul si iudaismul interzice consumul de carne de porc ca fiind animale „necurate”. Mai mult de jumătate din numărul de porcine revine ţărilor din Asia, printre care cele mai multe — în China. După ea cu un decalaj considerabil se află SUA, Brazilia, Rusia si Germania.
Creşterea oilor oferă materii prime valoroase (lână, piele de oaie) pentru producţia de textile şi alte produse, pre-cum şi carne şi lapte, de aceea are două direcţii de carne şi de carne şi lână. Acestea se dezvoltă traditional în zonele montane sau aride ale lumii. Direcţia de carne a oieritului este răspândită în zonele rurale ale ţărilor în curs de dezvoltare. Direcţia de carne si de lână este concentrată în zonele muntoase din regiunile temperate din Europa şi America de Nord. Producţia de lâna-fină („lână subţire” - omogenă) şi lână semifină este caracteristică regiunilor aride din Asia, savanei, stepei şi semideşertului din Argentina, Australia şi în zonele montane din Noua Zeelandă. Australia este lider în lume după numărul de ovine, 140 milioane
din 1,2 miliarde de capuri pe glob.
Creşterea păsărilor de curte -
producţia cea mai industrializată din creşterea animalelor. Pentru ţările dez-voltate din Europa şi America de Nord producţia de păsări de curte este înalt-tehnologizată şi productivă. Principalele sale facilităţi de producţie sunt situate în jurul oraşelor mari şi în aglomerările urbane.
La un nivel ridicat de dezvoltare este si creşterea cailor. Creşterea cailor în
cirezi (turme) predomină în ţările cu zone mari de păşune {China, Mongolia, Kazahstan, Mexic), şi este orientată spre producţia de carne şi lapte. In Europa şi SUA creşterea cailor este concentrată în general pe organizarea întrecerilor sportive, excursii turistice si altele.
PRODUCŢIA DE LA CREŞTEREA ANIMALELOR. Cantitatea producţiei de carne din lume în ultimele decenii e în creştere rapidă. In structura producerii predominantă e carnea de porc şi de pasăre (des. 47). între regiunile lumii liderii mondiali în producţia de carne sunt Asia, Europa si America de Nord, între ţări - China, SUA, Bra-zilia, Rusia, Germania, (des. 48). în campionatul mondial al exportului cărnii de porc, locurile de frunte sunt păstrate de Danemarca şi Olanda, al păsărilor de curte - SUA şi China, cărnii de vită (carne de bovine) — Australia şi Noua Zeelandă.
Cea mai mare cantitate de lapte este produsă în SUA, India şi China (des. 49). Producţia medie anuală de lapte a unei vaci indică nivelul dezvoltării creşterii vacilor de lapte. în SUA această cifră este mai mult de 10 tone de lapte, în UE - aproximativ 7 tone, în timp ce în Ucraina — 4,6 tone, Rusia -3,6 tone, China — 2 tone, India — 1,2 tone.
ZONELE AGRICOLE MONDIALE. După cum ştiţi, un impact semnificativ asupra dezvoltării agriculturii îl au factorii natural-geografici. Potrivit caracteristicilor terenurilor (solurilor) şi condiţiilor agroclimatice, teritoriul se împarte în zone agricole ale lumii, fiecare cu un set caracteristic de producţie vegetală şi animală.
Zona rece acoperă suprafeţe mari din nordul Eurasiei şi America de Nord, veşnic acoperite cu gheaţă. Creşterea plantelor poate exista doar într-un teren închis (în seră). Dintre animale predomină creşterea cerbilor.
Zona friguroasă acoperă suprafeţe mari din nordul Eurasiei şi America de Nord, o fâşie îngustă de Anzi în sudul Americii de Sud. Cantitatea mică de căldură şi solurile cu fertilitate naturală scăzută face posibil să crească doar soiuri timpurii nepretenţioase de cartofi, legume, secară, orz şi ovăz. Agricultura are un caracter local şi este completată de creşterea bovinelor şi a altor animale.
Zona temperată - principala suprafaţa agricolă a lumii. în emisfera sudică acoperă aproape toată Patagonia în Argentina, coasta Chile, Tasmania şi Noua Zeelandă, iar în cea nordică - aproape toată Europa, cu excepţia peninsulelor sudice şi extremului nordic, în Asia - sudul Siberiei şi Orientul îndepărtat Rus,
Asia Centrală, Mongolia, Tibet, nord-estul Chinei, în America de Nord - sudul Canadei, nord-estul SUA. Terenul arabil, care reprezintă 60-70 % din terenurile agricole, ocupă cele mai potrivite terenuri după relief. In solurile cu fertilitate naturală ridicată şi medie cresc multe tipuri de culturi. în zonă sunt dezvoltate aproape toate tipurile creşterii de animale.
Zona caldă sau centura agriculturii subtropicale, coincide cu zona climatică corespunzătoare şi se extinde pe toate continentele locuite. Aceasta acoperă regiunea Mării Mediterane, cea mai mare parte din SUA, Mexic, Argentina, Chile, Africa de Sud şi Australia, sud-estul Chinei. Principala caracteristică a acesteia este posibilitatea de a cultiva două recolte pe an: iarna - culturi temperate (cereale, legume), vara - tropicale (bumbac, trestie de zahăr, citrice, ceai, copac de măsline). în creşterea animalelor domină creşterea bovinelor.
Zona fierbinte sau tropicală acoperă zone mari din Africa, America de Sud, Australia, Arhipelagul Malay, Peninsula Arabică, Asia de Sud. Acolo cresc trestia de zahăr, copacul de cafea şi copacul de ciocolată, palmierul, batata, maniocul. în creşterea animalelor domină creşterea extensivă
a bovinelor.
PISCICULTURA. în afară de agricultură, şi piscicultura ia parte la aprovizionarea cu alimente a oamenilor. Aceasta cuprinde pescuitul marin şi fluvial, şi maricultura (des. 50). Pescuitul este una dintre cele mai vechi îndeletniciri stăpânite de omenire. Astăzi la, nivel mondial,pescuitul marin este o activitate economică semnificativă în sectorul primar în acest domeniu, iar peştele şi fructele de mare - sunt componente importante ale unui regim alimentar echilibrat. Volumul capturilor de peşte de mare (hering, sardine, cod, anşoa, cambula, chefal, somon, etc.) şi a fructelor de mare (calmar, creveţi, crab, homar, stridii, scoici), din motive de mediu au fost stabilite la 100 de milioane de tone, dintre care Oceanului Liniştit îi revine 2/3, iar celui Atlantic — 1/4. Cele mai mari ţări după pescuit din lume sunt China, Indonezia şi SUA (des. 51). Printre cei mai importanţi producători de peşte marin se numără insula Islanda, care cândva a atras aproape toate materialele, resursele financiare şi umane pentru a prinde cod - activitate care astăzi este baza economică a acestei ţări.
Dacă pescuitul implică activitatea economică capturară a peştelui şi fructelor de mare, atunci
maricultura - este creşterea acestora în mediul lor natural de către oameni. In
fermele marine - echipate special şi îngrădite cu grilaje în zonele costiere sunt crescute specii valoroase de peşti, crustacee, creveţi, crabi, alge (des. 52, 53). Volumul total al mariculturii este în continuă creştere, cele mai multe dintre ele sunt oferite de ţările din Asia - China, Japonia, Coreea de Sud, India. Dintre ţările europene, producători mari de peşte şi fructe de mare sunt Franţa şi Norvegia.
ÎNTREBĂRI Şl ÎNSĂRCINĂRI
1. Ce ştiţi despre componenţa mondială a creşterii animalelor.
2. Care sunt principalele direcţii ale sale?
3. Daţi exemple de influenţa factorilor naturali asupra specializării în creşterea animalelor.
4. Ce direcţii distingem la creşterea bovinelor? Care este diferenţa de dezvoltare a creşterii bovinelor în ţările dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare?
. în ce zone este răspândită creşterea oilor? Care sunt direcţiile sale de dezvoltare?
6. Povesteşte-ne despre tendinţele pisciculturii mondiale.
7. Cum consideraţi, întotdeauna ţările care sunt cei mai mari producători agricoli sunt şi cei mai mari exportatori.
8. Care sunt zonele agricole mondiale? în ce constau ele?
în 2014, media mondială pentru fiecare persoană a reprezentat 44 kg de carne? în acelaşi timp, din Danemarca, cifra a ajuns la 300 kg. Cum consideraţi, danezii consumă această cantitate de carne. Argumentaţi răspunsul.
CĂUTAŢI ÎN INTERNET
Odată cu dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei, au apărut noi direcţii în maricultura, numite tehnologii ale secolului XXI. Află ce este conducta biologică, hidrobionţii şi care este legătura lor cu curăţarea apelor contaminate.
Source: Manual de geografie pentru clasa a 9 Boiko