mozok.click » Bazele sănătăţii » Strategia autorealizării
Інформація про новину
  • Переглядів: 34
  • Автор: admin
  • Дата: 3-04-2018, 13:11
3-04-2018, 13:11

Strategia autorealizării

Категорія: Bazele sănătăţii

In acest paragraf:

• veţi determina aşteptările de la viaţă;

• veţi afla despre strategia autorealizării;

• veţi lua cunoştinţă de instrumentele autorealizării;

• vă veţi aminti de procedeul de formare a unei autoaprecieri sănătoase;

• veţi lua cunoştinţă de formula autodeterminării profesionale.

Valoarea vârstei adolescentei

Vârsta adolescenţei deseori este examinată numai ca o pregătire pentru viaţa matură. Insă, este o părere greşită. Ca şi orice perioadă a vieţii omului, tinereţea are o valoare aparte şi o misiune deosebită.

In această perioadă relativ nu mare se formează aşteptările de la viaţă şi concepţia despre lume a omului, sistemul de valori şi caracterul lui, au loc procesele de cunoaştere pe sine şi autodeterminare. Avantajul tinereţii constă în aceea, că ea nu-1 limitează pe omul prematur, dar îi oferă şansa să-şi extindă la maximum orizonturile cunoştinţelor şi să aprecieze toate posibilităţile existente, înainte de a conştientiza menirea sa şi a-şi alege profesia.

Luaţi o foaie de hârtie, împărţiţi-o în trei coloane şi scrieţi: „A realiza. A obţine. A simţi”. Scrieţi ceea ce aşteptaţi de la viaţă: ce doriţi să faceţi în decursul vieţii, ce bunuri spirituale şi materiale să obţineţi, ce să simţiţi (exemplu în des. 24).



Arta autorealizării

Autorealizare înseamnă capacitatea omului de a se cunoaşte pe sine şi de a-şi realiza menirea. Fiecare om are necesitatea de a se realiza pe sine, însă nu toti conştientizează însemnătatea ei. Autorul teoriei necesităţilor, A. Maslow, consideră că oamenii deseori refuză la posibilităţile de a se autorealiza şi de aceea nu sunt atât de fericiţi, precum ar putea fi, doar calitatea vieţii noastre este legată nemijlocit de satisfacerea necesităţilor supreme, inclusiv necesitatea de autorealizare.

1. Citiţi parabola „Harul divin”. Chibzuiţi, ce comori sunt ascunse în adâncurile inimilor omului.

2. Luaţi o foaie de hârtie şi conturaţi pe ea cu carioca colorată palmele voastre. Scrieţi pe palme ceea ce consideraţi că este har de la Dumnezeu: cele mai bune calităţi ale voastre, capacităţile şi talentele.

Harul divin

Parabolă orientală

n Orient se crede: cu mii de ani în urmă fiecare om de pe Pământ era înzestrat cu har divin, care îi dădea puterea lui Dumnezeu, însă, oamenii au început să facă abuz de puterea lor şi Dumnezeu a hotărât să le-o ia.

Dar unde poate fi ascuns harul divin - sursa talentelor omeneşti, măreţiei si slavei omului?

Unul dintre ajutorii Zeităţii supreme a propus:

- Să săpăm o groapă adâncă şi să ascundem în ea harul divin.

- Nu, a răspuns Dumnezeu, cândva oamenii se vor învăţa să sape destul de adânc şi vor da de el.

Al doilea ajutor a spus:

- Să ascundem această comoară pe cel mai înalt pisc din lume.

- Nu, a răspuns Dumnezeu. Cândva oamenii vor cuceri acest pisc şi vor da de har.

Al treilea ajutor a propus:

- Am o idee mai bună. Haideţi să ascundem harul divin în

adâncul oceanului.

- Oamenii vor ajunge cândva şi acolo, a spus Dumnezeu.

- Atunci să-l ascundem în celălalt capăt al Universului, a propus al patrulea ajutor.

- Şi acolo vor ajunge cândva oamenii, a răspuns Dumnezeu. Apoi a chibzuit o clipă şi a spus:

- îl voi ascunde în inima fiecărui om. Consider că este ultimul loc din Univers, unde oamenii ar putea să-l caute.

Arta autorealizării înseamnă capacitatea de a conştientiza şi realiza propriul potenţial, de a trăi dinamic şi cu inspiraţie, de a se dezvolta, perfecţiona, avansa, de a-şi pune scopuri ambiţioase şi de a le atinge, depăşind obstacolele şi găsind soluţii optime pentru sine şi pentru cei din preajmă.

Autorealizarea este posibilă, când omul a determinat strategia ei -căile de dezvoltare personală şi de autoperfecţionare. Strategia de auto-realizare are cinci componente: 1) cunoaşterea pe sine şi autoaprecierea; 2) autodeterminarea; 3) autoreglarea; 4) autoinstruirea; 5) autoeducarea.

Acest paragraf este consacrat componentelor 1-2 ale strategiei de auto-realizare, iar procedeele de autoreglare, autoinstruire şi autoeducare le vom examina în paragrafele următoare.


 

Cunoaşterea pe sine şi autoaprecierea

A te cunoaşte pe tine însuţi nu este o sarcină simplă. Până la o anumită vârstă, în genere, aceasta este imposibil. Pentru copil există numai lumea înconjurătoare, acolo el caută pricinile a ceea ce simte, bunăoară: „Sunt trist că m-a jignit frăţiorul”.

Descoperirea lumii interioare este principala realizare psihologică a tinereţii. La vârsta adolescenţei se dezvoltă activ autoconştiinţa, apare dorinţa de a se înţelege pe sine, de a cunoaşte prin ce te asemeni şi prin ce te deosebeşti de alţii, de a conştientiza particularităţile unicităţii proprii, de a percepe propria menire.

Stiti oare că...

1 *

Adolescenţii deseori sunt învinuiţi de faptul că sunt egocentrişti. Insă cauza nu este educaţia proastă, ci faptul că ei se concentrează la căutarea „Eului” propriu. Numai după formarea propriei identităţi, omul începe din nou să se intereseze de ceea ce se întâmplă în jurul lui.

în copilărie parcă stăm în faţa oglinzii prăfuite şi nu ne vedem. La vârsta adolescentei

ştergem oglinda şi studiem cu atenţie propria imagine.

La vârsta maturităţii ster-

gem stratul de argint de pe reversul oglinzii şi începem să ne vedem nu numai pe sine, dar si ceea ce se întâm-plă în jurul nostru.

Formarea identităţii

Cunoaşterea pe sine la vârsta adolescenţei este concentrată la căutarea răspunsurilor la întrebările despre sine: „Cine sunt eu?” „Cum sunt eu?” „Pentru ce am venit pe această lume?” Căutarea propriei identităţi se aseamănă cu alcătuirea unei puzzle, pe piesele căreia sunt ilustrate:

• interesele voastre;

• scopurile şi planurile voastre;

• preferinţele voastre (ceea ce vă place şi ceea ce nu vă place);

• talentele şi capacităţile voastre;

• posibilităţile şi limitele voastre;

• ceea ce apreciaţi şi ceea în ce credeţi;

• realizările şi experienţa de viaţă ale voastre.

Este o sarcină nu uşoară, deoarece ilustraţiile de pe unele elemente ale puzzle nu sunt clare. Formarea identităţii are loc în procesul de interacţiune cu alţi oameni. Comunicând cu prietenii, comparându-vă cu ei, ascultând vocea internă, treptat daţi claritate elementelor de pe puzzle, adică conştientizaţi elementele propriei identităţi, din care formaţi chipul integru „Eu”.

Compuneţi fişa conceptuală a propriilor proprietăţi deosebite, indicate în des. 25.

Formarea autoaprecierii pozitive

Autoaprecierea înseamnă atitudinea omului faţă de sine şi felul cum se apreciază el pe sine în diferite domenii ale vieţii (învăţământ, sport, relaţii). Autoaprecierea este produsul experienţei de viaţă (succeselor şi insucceselor noastre), şi depinde de atitudinea faţă de noi manifestată de alţi oameni.

In cultura ucraineană în mod tradiţional sunt apreciate modestia şi atitudinea critică faţă de sine. De aceea, cineva poate gândi că este mai bine să te subapreciezi şi să ai o atitudine critică faţă de sine. însă, cea mai mare daună în vederea atingerii succesului în viaţă o poate cauza nu altceva decât subaprecierea. Ea provoacă neliniştea, îndoieli şi teamă iraţionale, blochează interesul faţă de tot ce este nou, intensifică încordarea psihologică şi stresul. Şi, dimpotrivă, aprecierea pozitivă, încrederea în puterile proprii insuflă la noi realizări şi joacă un rol decisiv în autorealizare.

Este important ca autoaprecierea pozitivă să fie adecvată (reală), deoarece o autoapreciere exagerată poate duce la dezamăgiri, traume psihologice şi la înrăutăţirea relaţiilor. Cel mai bine e să fie o autoapreciere pozitivă adecvată. Deci, omul îşi apreciază real calităţile sale şi, totodată, se consideră o personalitate unică, demnă de iubire, stimă şi de tot ce e bun în viaţă. O astfel de autoapreciere este numită sănătoasă.

De cele mai multe ori autoaprecierea se formează în copilărie şi la vârsta adolescenţei, perioadă care depinde cel mai mult de cei din preajmă. Dacă copilul este iubit, susţinut, el se învaţă să obţină succese şi capătă încredere în sine. Şi, dimpotrivă, copiii cu care maturii se comportă aspru şi sunt numiţi neputincioşi, cresc cu aşteptarea nereuşitelor şi sunt convinşi de incapacitatea lor de avea grijă de sine. Deci, ei nu au încredere în sine pentru a căuta noi posibilităţi.

însă, autoaprecierea la nivel redus în copilărie nu este o sentinţă. Din fericire, istoria cunoaşte cazuri nenumărate când oamenii au obtinut rezul-tate însemnate în ciuda faptului că au fost subapreciate capacităţile lor. Astfel, Albert Einstein, fizician genial şi creatorul teoriei relativităţii, în copilărie era considerat greu de cap. Profesorul de fizică (!) i-a spus: „Din tine, Einstein, n-o să iasă nimic bun”. La Colegiul tehnic superior el era considerat un student sârguincios, dar incapabil. Autorul sistemului periodic al elementelor, Dmitri Mendeleev, în copilărie era numit cu zeflemea

„marele chimist” din cauza notelor mici la acest obiect, iar viitorul mare matematician Lobacevski primea note nesatisfăcătoare la matematică. Pe cântăreţul genial Fiodor Şaleapin în tinereţe nu l-au primit în cor. Vestita pictoriţă ucraineană cu renume mondial, Kateryna Bilokur, de două ori nu a fost primită la Colegiu din cauză că nu avea document de absolvire a şapte clase. în pofida opunerii din partea familiei, ea continua să deseneze. Şi când lucrările ei le-a văzut Pablo Picasso, în toată lumea s-au răspândit cuvintele lui: „Dacă noi am fi avut o pictoriţă cu o măiestrie atât de înaltă, am impune întreaga lume să vorbească despre ea!”.

Asociaţi-vă în două grupuri şi amintiţi-vă metodele de formare a autoaprecierii sănătoase, învăţate în clasele precedente: grupul 1: care este atitudinea faţă de critică (obiectivă şi neobiectivă);

grupul 2: cum poate fi ridicat nivelul autorespectului cu ajutorul propriilor realizări şi faptelor bune.

Aprecierea potenţialului psihologic

Un instrument important de cunoaştere pe sine şi de autoapreciere este aprecierea potenţialului tău psihologic (resurselor) după următoarele componente:

caracterul intelectual - capacitatea de a căuta şi a prelucra informaţia, iscusinţa de a citi, discuta, observa, analiza, de a judeca critic şi creativ, a face concluzii, a lua decizii, a planifica acţiuni;


 

autocontrolul - capacitatea de a-ţi controla comportarea, emoţiile şi stresurile;

competenţa socială - capacitatea de a stabili contacte, a menţine relaţii sănătoase, a fi plăcut în comunicare, a lucra în echipă, a rezolva eficient conflictele;

încrederea - a te găsi pe sine şi încrederea în propriile puteri; caracterul energic - disponibilitatea, voinţa de caracter, insistenţa, capacitatea de a atinge scopul propus.

1. Apreciaţi fiecare componentă a potenţialului vostru psihologic după sistemul de 5 puncte (5 - „foarte bine”; 1 - „foarte rău”).

2. Luaţi o foaie de hârtie, îndoiti-o în două si fără foarfece for-maţi jumătate din conturul corpului omenesc (des. 26).

3. Desfaceţi figura şi pe părţile corpului puneţi nota: capul - caracterul intelectual (PI);

inima — autocontrolul (P2); mâinile - competenţa socială (P3); corpul - încrederea (P4); picioarele - caracterul energic (P5).

4. „Autoportretul” vă va ajuta să obţineţi o închipuire generală despre părţile puternice şi slabe ale potenţialului vostru psihologic. Părţile puternice sunt baza autorealizării voastre, părţile slabe - rezerva pentru autoperfecţionare.

Vârsta adolescenţei joacă un rol important în viaţa omului. In această perioadă se formează concepţia despre lume, sistemul de valori şi caracterul, au loc procesele de cunoaştere pe sine şi de autodeterminare, inclusiv alegerea viitoarei profesii.

Nivelul bunăstării omului este legat de posibilitatea realizării lui în diferite domenii ale vieţii, în perioada actuală fiecare are posibilitatea de autorealizare.

Componentele importante ale strategiei de autorealizare sunt cunoaşterea pe sine şi formarea autoaprecierii pozitive, autodeterminarea, autoreglarea, autoinstruirea şi autoedu-carea.

 

 

Source: Manual de Bazele sănătăţii pentru clasa a 9 Beh, Voronţova

 






^